joi, 16 martie 2017

Draga mea, iubita mea

Draga mea, iubita mea,

Îți scriu ca să-ți spun că-mi pare nespus de rău că m-am lăsat păcălită și i-am crezut.

I-am crezut atunci când mi-au arătat, zi de zi, că oamenii mari nu se iubesc, doar își fac datoria. I-am lăsat să-mi întipărească în suflet și-n inimă ideea că într-un cuplu nu numai că nu-i nevoie de iubire, dar că nici afecțiunea, respectul, bunăvoința sau tandrețea nu sunt necesare pentru ca o căsnicie să "reziste". Singurul lucru care contează e constanța, iar drumul pe care ți l-ai ales prima oară, chiar dacă e presărat de frustrări și suferințe, e singurul pe care poți păși. Minciuna, disprețul, ura sunt scuzabile, dacă prin ele îți păstrezi imaginea și statutul. Ce cred ceilalți e cel mai important, ce simți tu contează cel mai puțin. Lacrimile sunt rușinoase.

M-au învățat că nu e neapărat nevoie ca părinții să-și iubească din inimă copiii și cu atât mai puțin să le-o arate. Mult timp am fost convinsă că un copil e bun numai dacă e cel mai bun dintre toți, altfel e doar un rebut nedorit. Rolul mamei și al tatălui, se știe, este să-și educe și îngrijească odraslele, nicidecum să le încurajeze sau să le mângâie. Copilul doar în somn poate fi pupat (uneori), altfel i se urcă la cap și se crede buricul pământului. De lăudat, numai când ești primul o meriți și poate nici chiar atunci, căci mai ai multe de dovedit în viață până să crezi că faci mai mult decât o ceapă degerată. 

Îmi pare rău că ți-am greșit atât de mult și i-am crezut când mi-au spus că dragostea e o plăsmuire din cărți și filme și că nu există în viața reală. I-am lăsat chiar să mă convingă că n-ai nicio calitate pentru care să fii  iubită. Că nu ești suficient de frumoasă, de deșteaptă sau de interesantă ca să fii perechea cuiva. Și că trebuie să rabzi orice, să ierți orice, pentru ca un bărbat să te accepte lângă el, pe tine, nedemna de iubire.

Continuarea pe Catchy

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu