vineri, 20 mai 2016

O zi cât un an

Știi zilele alea în care simți atât de mult și-atât de rău și-atât de puternic încât ai impresia că plătești cu ani de viață clipele lungi de neliniște?

Le văd, zilele astea din viața mea, ca pe niște mărgele roșii, înșirate pe-o sfoară.

Când am așteptat să aflu rezultatul la examenul de admitere în facultate. Am stat acolo, în colțul străzii, pe Bulevardul Eroilor, minute lungi, care nu se mai sfârșeau, să vină cineva să-mi spună ce-am făcut. A durat mult, că eram pe prima pagină și el începuse să citească listele cu admiși de la coadă spre început...

Când eram stagiară și am intrat mâna a doua la o apendicectomie. Anestezista de gardă refuzase să dea anestezie generală, iar chirurgul se hotărâse să opereze cu anestezie locală. Un copil de treisprezece ani, orfan de la casa de copii. N-avusese cine să-i dea doctoriței plicul și pentru el...

Când cineva mi-a spus din senin că vrea să ia o pauză... după doi ani de iubire, fără explicații, fără motive. Sunt convinsă acum că se poate muri din dragoste. Eu n-am murit, că sunt rezistentă din fire.

Când am primit un mesaj, acum un an, și-am crezut c-am pierdut iar totul, dar mi-ai zis că orice-ar fi, noi n-o să ne pierdem niciodată.

În fiecare zi, când îmi tremură sufletul de teamă pentru orice nimic și pentru orice lucru important...

În fiecare noapte... 

Mărgele roșii pe-o sfoară, una, două, trei, zeci, sute...

Câți ani au rămas, din câți am consumat până acum în emoții imposibil de controlat?

2 comentarii:

  1. Toți am trăit cândva zile cât un an, însă dvs. ați reușit să decrieți în cuvinte aceste zile lungi. Felicitări!

    RăspundețiȘtergere