vineri, 6 februarie 2015

La 40 de ani nu-i ca la 20


Când iubești la 40 de ani, nu-i ca la 20. Pare o chestie evidentă, dar când o simți, te ia prin surprindere. 

Poate ai crezut ca ți-a trecut, că n-o să mai trăiești niciodată așa ceva, ca ai închis prăvălia, ca s-a așezat praful și în inimă și în suflet și că se poate trăi fără să te simți vreodata femeie, doar om, iar uneori nici măcar atât. Ești convinsă că n-o să te mai simți niciodată tânără, fericită și fără griji, așa cum te simțeai înainte. Înainte să înceapă viața, necazurile și toate umbrele care s-au înfășurat în jurul tău, împiedicându-te să mai simți ceva. Înainte, când aveai în față doar speranțe și visuri, din care prea puține au devenit realitate.

Și brusc sufletul îți explodează de fericire și îți dai seama că nu muriseși încă, așa cum credeai. Nu, ești vie, vie, vie și iubești de o mie de ori mai mult decât ai fi putut iubi la 20 de ani.

La 40 de ani știi deja ce vrei, ce ai nevoie și ce-ți lipsește. Știi ce poți, ce meriți și ce contează. Știi ce defecte poți tolera și ce calități sunt indispensabile ca să poți iubi pe cineva. Mai știi, probabil, și ce minune este în viață să-ți găsești perechea, nu doar o pereche. Mai ales dacă ți se părea că singurătatea nu se va mai termina niciodată.

La 20 de ani îți închipui că orice mică imperfecțiune fizică îți ruinează orice șansă de a fi iubită, la 40 de ani știi deja că poți fi atât de frumoasă când iubești, încât amănuntele astea nu contează. Și mai știi că la rândul tău vei iubi ridurile din colțurile ochilor cuiva mai mult decât ai iubit cândva o față perfectă sau niște brațe musculoase.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu