miercuri, 14 decembrie 2016

O nouă călătorie în jurul Soarelui

Another trip around the Sun, mă anunță vesel  Facebook, îndemnându-mă să-mi public filmulețul anului ce se încheie,  în care un algoritm automat mi-a adunat postările cu cele mai multe aprecieri.

Ce prostie, mă gândesc.  Iarăși obișnuitul bilanț de sfârșit de an, pe care întotdeauna l-am urât,  având mereu senzația, chiar și-n perioadele mai bune, că n-am reușit să fac tot ce mi-am propus, că se putea mai bine, că timpul a trecut degeaba, c-am fost nefericită, c-am mai pierdut un an.

Întotdeauna când mi-am contabilizat zilele, una câte una, tare puține mi-au fost însorite, iar pe cele fericite abia de-am izbutit să le număr pe degete. Minutele sau orele dacă le-am socotit, și mai greșit mi-a ieșit rezultatul: încordare, nervi, supărări, griji. Dac-am întrezărit o fărâmă de speranță, peste ea s-a așternut, ca o negură, teama, care mi-a șoptit încetișor că nu poate fi adevărat, că totul o să se ducă de râpă, c-o să se dărâme ca un castel de cărți de joc și-o să dispară în vânt. Și mereu au fost și lacrimi, multe lacrimi - de dor, de părere de rău, de timp irosit, de așteptare deșartă.

Iar acum Facebookul ăsta mă obligă să-mi amintesc tot anul care-a trecut... Dar ia stai nițel... dacă mă gândesc bine, și anul ăsta, ca și cel dinaintea lui, chiar a avut atâtea zile frumoase. Da, cu inima strânsă uneori, dar de ce să nu-mi aduc mai bine aminte ce oameni minunați am cunoscut sau ce clipe de neuitat am trăit? De ce să nu număr, mai degrabă, de câte ori am râs și de câte ori am fost fericită? De ce să nu adun minutele de bucurie și să las uitării orele de nesomn, care n-au contat la nimic? De ce să văd mereu negura gândurilor care mi se zbat sub frunte și să nu-mi amintesc minunea iubirii care-mi umple sufletul și pe care-am așteptat-o atâția ani? De ce să plâng că nu-i totul așa cum aș vrea, când aș putea să mă bucur că am ce nici n-am visat vreodată?

Continuarea pe Catchy


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu