miercuri, 24 august 2016

Să nu-mi iei niciodată dragostea II

Prima parte o găsiți aici

Am uitat să vă povestesc cum, într-una din seri,  am ales să mâncăm, alături de prietenii care ne însoțeau, la o terasă obscură de pe marginea drumului (vă reamintesc că eram în anul de grație 2000, pe când 2 Mai nu cunoscuse încă teribila dezvoltare turistică de care se bucură în zilele noastre).

Ne-am așezat la masă, sub o umbrelă cu reclamă la bere, chelnerul a sosit și fiecare a comandat după pofta inimii, în general preparate pe bază de carne de porc și cartofi, cum îi stă bine românului la restaurant. Prietena mea cea bună, A., a făcut oarecum notă discordantă și, înfometată, a cerut o jumătate de pui la rotisor.

În scurt (sau lung, că nu mai țin bine minte) timp, au sosit și minunatele preparate culinare. Ospătarul, amabil, a așezat pe masă, în fața lui A., o farfurie în care trona triumfătoare o jumătate de pui frumos rumenit, cu o pulpană zdravănă și un piept bine dezvoltat. 
Mai departe am fost  însă cu toții martorii următorului dialog halucinant dintre chelner și A.:

- Dar puiul meu unde este, vă rog?
-Uitați-l, e în fața dumneavoastră.
- Păi eu am comandat jumătate de pui!
- Da, exact asta și v-am adus, cum vedeți.
- Bine, dar eu nu voiam o jumătate de pui cu o pulpă și un piept! Vă bateți joc de mine, ce Dumnezeu!
- Nu înțeleg, domnișoară, ce vă nemulțumește! V-am dus jumătate de pui, cum ați cerut, v-arăt ce mi-am notat în carnețel!
- Domnule, am comandat jumătate de pui, așa e! Dar eu voiam jumătatea de jos, aia cu pulpele, nu jumătatea de sus, aia cu pieptul! Puiul se taie în două pe orizontală, nu pe verticală, cum l-ați tăiat voi!

Mă credeți sau nu, discuția în contradictoriu a mai continuat destul, până când, obosită de atâtea argumente, A. a cedat psihic și, la rugămințile noastre, a acceptat să mănânce din puiul tăiat, incorect, pe lung...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu