Ce nu știi la douăzeci de ani

La douăzeci de ani ți se pare că ai mult timp înainte, atât de mult, încât nu contează cum îl pierzi, nu-ți pasă dacă trec zilele, lunile, anii fără să simți nimic, fără să înveți nimic. Ai timp. Încă nu știi că timpu-i scurt, ca o clipă trece, iar uneori se termină brusc, într-o secundă, și nimic nu mai poate fi reparat,  nimic nu mai poate fi adus înapoi.

La douăzeci de ani nu ești niciodată cu adevărat singură, chiar dacă nu iubești pe nimeni un timp. După o despărțire, oricât ai suferi, simți că de fapt te afli între două relații și știi sigur că va mai urma cineva, că iubirea nu s-a terminat pentru totdeauna în viața ta. De cele mai multe ori, prima iubire nu e și ultima. Ai dreptate să simți așa, nu te opri decât lângă cel pe care-l simți acasă. Dacă te căsătorești, ai grijă pe cine alegi sau de cine te lași aleasă, nu face compromisuri numai ca să bifezi o anumită etapă în viață. Pentru totdeauna poate să însemne foarte, foarte mulți ani și e îngrozitor să-i petreci lîngă omul nepotrivit. Nu pierde timpul lângă cineva pe care nu l-ai vrea peste ani lângă tine, bătrâni, ținându-vă de mână pe o bancă în parc. Tăcând, zâmbind.

Continuarea pe Catchy